Daria e fetiţa familiei Marcela şi Adi Covaci. Preferata tatei.

Rar am întâlnit o preocupare atât de profundă a unui tată pentru fiica lui.

Emoţiile pentru tătic au început înainte ca Daria să se nască cu multă vreme, era foarte preocupat de culoarea părului, de frumuseţea copilaşului ce se va naşte, de cât de cuminte va fi; a fost oarecum hazlie preocuparea aceasta mai ales că o făcea mereu publică, aşteptam ca mama să fie îngrijorată mai mult.

Domnul i-a răsplătit îngrijorarea cu o frumuseţe de fetiţă, foarte vioaie, cu personalitate, cu păr (asta era una din grijile majore a tatălui – dacă se va naşte cu păr) şi extrem de cuminte – asta cât am văzut eu.

Şedinţa foto a decurs extrem de uşor şi natural, cei care fotografiază copii mici ştiu că aceştia la vârste mici nu reacţionează şi nu sunt atât de fotogenici cât ne-am dori să fie. Daria a fost o excepţie puternică, la 6 săptămâni, nici un moment nu m-a scăpat din ochi, naturală şi liniştită a suportat toate împachetările şi despachetările de haine şi a pozat extraordinar.

Probabil blitzul a fermecat-o şi aşa mi-a făcut misiunea uşoară.

Să creşti mare Daria!

db

Adi si Geta, miri frumoşi ce au fost s-au încălzit, s-au prea încălzit şi i-am răcorit cu o îngheţată. Plăcerea scontată o vedeţi în magini.

mai multe imagini

Mai multe imagini gasiti intr-o prezentare apasand <aici>

doi oameni fericiţi.

Erau fericiţi înainte să îi fi văzut prima oară
Fericiţi erau şi a doua zi când ne-am întâlnit.

Oameni buni, continuaţi să fiţi fericiţi mereu.

Dan B

Imi plac fetiţele roşcate… nu ştiu de ce.

Probabil de ce port aceiaşi culoare la păr.

îmi dau seama că o fotografie bună trebuie gândită, muncită şi numai mai apoi executată.

Doi dintre prietenii mei şi-au ros coatele si genunchii ca să se “ridice deasupra”

Spor în continuare să aveţi băieţi. Şi fiţi bravi!

DB

învârtindu-ne în jurul casei unui biet ţăran cautând subiecte de fotografiat, acesta ne-a răsplătit căutările scoţând la iveală o pereche de pisicuţi proaspăt veniţi pe lume.

am făcut roata în jurul lor, erau speriaţi dar foarte dragălaşi şi extrem de curioşi

închipuiţi-vă că a trebuit să mă târăsc pe burtă pentru a “executa” imaginile astea.

numa io ştiu ce muştruiuleală am luat de la Simona – soţia mea, pentru că am inverzit blugii mei buni.

dar sunt fericit!

iata si o imagine de la making off

Dan B

în umblarea pe la munte am “găsit” câteva imagini haioase

de pildă ce vedeţi aici e un cal digital, DIGIhorse sau cum vreţi să îi spuneţi…

iar aici poziţia tipică pentru prelucrarea lemnului, mai precis executarea scândurilor de calitate cu un gater orizontal.

o curiozitate până la urmă… gaterul orizontal

fie-vă ciucurii uşori…

Dan B

culoare…

culoare în peisaj

imagini de la workshopul de fotografie al domnului Moiceanu

imaginile îmi aparţin.

Cu reverenţă îmi aplec inima şi fruntea în faţa unui mare om.

Numele lui este Simion Man. Are acum 95 de ani.

Inima îi este zdrobită… stă la căpătâiul unui om care a trecut în lumea celor drepţi.

E fiul său!

Nu pot exprima în cuvinte echilibrul ce l-am citit pe faţa lui…

Nu ştiu de unde atâta seninătate pe faţa unui batrânel care nu se poate sa nu fi avut parte de suferinţă şi zbucium de-a lungul anilor, suferinţă care il încearcă şi acum. Mă-ntreb oare care îi sunt gândurile, ce trăiri are acest om, care îi sunt năzuinţele…

Nu pot decât să mă opresc, să îmi reconsider atitudinea faţă de viaţă şi să doresc să devin şi eu un astfel de batrân.

Ştiu doar că acest om, a luptat în război fără să tragă vreun cartuş, a fost nevoit împotriva voinţei lui să lupte pentru unguri apoi pentru ruşi. A rămas întreg, s-a întors acasă, a întemeiat o familie, a crescut 8 copii, şi-a îngropat soţia şi acum unul dintre copii.

Dacă ai să il întrebi cum a reuşit să fie biruitor în toate aceste circumstanţe ale vieţii îţi va spune că a “umblat” mereu cu Tata de mână, Tata e Dumnezeul lui, Dumnezeu care a prins drag de acest om iar acum în momente crunte i-a dat din nou seninătate.

Mare Dumnezeu! Mare om!

Vreau să fac asta de multă vreme.

Am ajuns să înţeleg nu de mult că prietenii sunt acei care dau viaţă, dau parte din viaţa lor prietenilor lor.

Mulţumesc, prieteni ai mei.

Îmi sunteţi prieteni chiar dacă nu vorbim mult, chiar dacă nu corespondăm intens sau chat-uim mereu, îmi sunteţi acei prieteni care mă ajută să înţeleg că viaţa e mai mult decât vorbe, e mai mult decât singurătate…

… mai mult decât aprobare şi acceptare.

… mai mult decât aplauze şi încurajări

Sunt cu mult mai bogat avându-vă aproape.

Viaţa mea e mai consistentă, având parte din viaţa voastră.

Mulţumesc, prieteni ai mei.

nu sunt un artist al vorbelor şi nici un sentimental melancolic, dar îmi place oraşul meu.

E oraşul meu, m-am născut, am crescut, pe străzile centrului lui mi-am julit picioarele învăţând să merg pe bicicleta, într-însul am găsit o şcoală bună… am găsit şi oameni buni.

Aş vrea să-l văd mereu curat, păzit şi respectat.

Îmi place noaptea pentru că e mai liniştit şi e mai frumos.